Lansare de carte
Miercuri, 16 Mai 2012, incepand cu ora 17:00 la Teatrul Clasic Ioan Slavici va avea loc lansarea cartii "Normalitatea - Ultimul Vis", semnata Lazar Faur
Dorm, deci exist
Biblioteca Județeană ”A.D. Xenopol” va invită, miercuri, 22 februarie, ora 13.00, la lansarea romanului Dorm, deci exist, semnat de Radu Cazan.
Cartea a fost publicată doar fragmentar încă din anul 1979.Cu o istorie destul de zbuciumată, ea a fost refuzată, rând pe rând, de diferite edituri: Cartea Românească, Albatros, Vatra.A avut, de asemenea, diverse titluri ca:Goran, Rătăcit, Strănepotul celui spânzurat, Cerere, O nouă poveste.
Fostul actor al Teatrului Clasic ” Ioan Slavici ” din Arad a mai publicat poeme cuprinse în volumele: Punți celeste, Coloana mea infinită, Bentu – început de lume; psalmi în volumul Suspine grăite și un volum despre lumea teatrului intitulat Actorul în primul rând.
INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ARAD
BISERICA DE LEMN „CUVIOASA PARASCHIVA” ARAD
BISERICA „SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL” ARAD-MICĂLACA NOUĂ
ORGANIZEAZĂ
Duminică, 27 noiembrie 2011, orele 1700, în Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din incinta Spitalului Clinic Judeţean Arad, după oficierea slujbei Vecerniei, va avea loc:
PREZINTĂ:
PR. DR. PAVEL VESA - preot duhovnic, Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” Arad
DIAC. PROF. FLORIN SIRCA - Inspector şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad
CONF. UNIV. DR. DAN AUREL BANCIU - Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad
După lansare va avea loc un miniconcert de colinde susţinut de Grupul Vocal „Arhanghelii”, de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Arad-Micălaca Nouă
Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană
Vineri, 25 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană a avut loc o dublă lansare de carte: cea a lui Bujor Buda, intitulată Israelul de dincolo de mituri şi cea lui Gheorghe Mocuţa, intitulată Cea mai bună dintre lumi.
Cuvântul de introducere, împreună cu urarea de bun venit au fost rostite de directorul instituţiei Florin Didilescu.
Cartea lui Bujor Buda a fost prezentată de Lucia Cuciureanu poet, eseist şi critic literar, iar despre cea a lui Gheorghe Mocuţa a vorbit Vasile Dan poet, preşedintele Uniunii Scriitorilor – filiala Arad.
De ce o lansare comună ?
Relaţia dintre cele două volume o constituie condiţia de jurnal, sub semnul căruia se dezvoltă conţinutul lor.
Fiecare dintre cărţi relevă trăiri, sentimente deosebit de profunde, simboluri, substraturi ale experienţei personale ale autorilor, în ipostaze diferite, chiar antagonice.Una a bucuriei de a descoperi o altă lume, alta a sfâşierii de a-ti descoperi neputinţa.
Experienţele duc una în Ţara Sfântă, iar celălaltă spre Ţara Sfântă, în suferinţa fizică care te apropie involunar de transcendental, de sacru.
Amândouă volumele sunt de fapt două jurnale (al lui Mocuţa -contrajurnal!) de „călătorie”.Unul în locurile prin care a călcat Isus, iar celălalt spre sine, locul permanenţei lui Isus.
O experienţă, cea a lui Buda, este în mişcare, geografică, exterioară iar cea a lui Mocuţa, aparent statică, orientată spre interior, care sondează străfundurile omeneşti, într-o situaţie limită.
Cărţile se găsesc în colecţia noastră de documente, la dispoziţia cititorilor.
LUCIA BIBARŢ
Despre lucruri ce rămân, de prof. Paul Krizner
Recent a văzut lumina tiparului cartea Despre lucruri ce rămân, volumul de debut al tânărului Paul Krizner, profesor de religie la Şcoala generală Grăniceri-Şiclău şi la Şcoala generală „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni, judeţul Arad.
Deşi tânăr (27 de ani), Paul Krizner a publicat deja peste 150 de articole, studii şi recenzii în reviste de specialitate („Altarul Banatului”, „Teologia”, „Studia Theologica”, „Revista Catehetul”, „Ziarul Lumina”, „Calea Mântuirii”, „Viaţa de pretutindeni”, „Ecclesia”, revista „COM 24”).
Volumul de debut al tânărului profesor include în coperţile sale gânduri, eseuri pe diverse teme, mai mult sau mai puţin actuale, fiind adunate sub genericul „Despre lucruri ce rămân” şi „Răfuieli în scris”. Sunt adunate laolaltă scurte panseuri pe teme actuale ce frământă gândurile multor tineri (sau mai puţin tineri) din ziua de azi.
Autorul anunţă încă din titlul fiecărui eseu întrebările (de multe ori retorice) care le implică fiecare temă abordată, oferind apoi şi soluţii spirituale, reamintind cititorilor că viaţa aceasta este de fapt un drum al omului spre mântuire şi întâlnirea cu Dumnezeu.
Citând filosofi, oameni de cultură români sau aparţinând universalului, oferind şi crâmpeie din Sfânta Scriptură, Paul Krizner (re)aduce în faţa cititorilor idei călăuzitoare pe drumul vieţii presărat cu numeroase greutăţi care pot fi depăşite mai uşor prin credinţa în Dumnezeu.
În prima parte a volumului, mai extinsă, intitulată generic „Despre lucruri ce rămân” tânărul autor grupează scurte eseuri prin care încearcă să demonstreze că lucrurile adesea simple au conotaţii teologice adânci („Adio” – un salut teologic?!, Teologia cuvântului „dor”, Despre adevărata frumuseţe, Sărăcia – binecuvântare sau blestem). De asemenea, aici sunt cuprinse şi unele scurte analize filosofico-teologice ale unor idei şi concepte ale filosofului Petre Ţuţea (Omul – de la extaz la agonie, Despre adevăr – în gândirea filosofului Petre Ţuţea) sau ale Sfântului Ioan Gură de Aur (Omul şi măreţia lui – în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur) sau ale diverşilor gânditori (Frumuseţea omului din perspectivă filosofică, Frumuseţea – o abordare filosofico-teologică). O tematică frecvent abordată de filosofi, dar nu numai, este cea a timpului. Trebuie să găsim timp pentru toate, sau măcar să încercăm să nu lăsăm timpul să treacă pe lângă noi, pentru că „orice clipă petrecută fără Dumnezeu este un timp pierdut, trăit inutil” (Problema timpului în lume, p. 153). Tot în partea I sunt amintite sau reamintite cititorilor conceptele esenţiale ale creştinismului: „Dumnezeu este iubire”, Prietenia, un dar dumnezeiesc, Imposibilul făcut posibil, Nu suntem singuri, Veşnicia adevărului, Să biruiască iubirea Ta, În grabă despre iubire, Frânturi din veşnicie. Ne sunt puse în faţa ochilor trupeşti şi sufleteşti idei şi gânduri care ar trebui să ne facă să ne oprim măcar pentru o clipă să admirăm frumuseţea lumii pe care Dumnezeu a creat-o pentru om (Descoperind lumea, Puterea de a admira, Câmpul cu flori). Speranţa ar trebui să fie ca un fir roşu, călăuzitor al vieţii omului (Speranţa – ca un mod de viaţă), niciodată să nu pui punct, ci virgulă (Gânduri de august sau să nu pui punct!), lăsând totdeauna o portiţă de scăpare din cotidianul sumbru pentru a te întâlni cu Dumnezeu În prispa Bisericii…
Partea a doua a prezentului volum cuprinde Răfuieli în scris, unde autorul adună unele gânduri puţin mai acide legate de viaţa noastră de zi cu zi, în care se pare ca unii dintre noi uităm de Dumnezeu (Omul fără Dumnezeu, un zeu al societăţii contemporane?), trăind mai mult cu superstiţii nefondate (Pisica neagră – sau despre superstiţii). Mulţi dintre noi uită că au ajuns ce au ajuns datorită voinţei lui Dumnezeu, nu doar a meritelor personale (De la a fi un nimeni la a fi un cineva, Călduţul fotoliu de director, De la criza „ghiftuiţilor” la sărăcia spirituală), ajungând adesea la o criză spirituală care cu greu îşi găseşte justificare, fiind aproape imposibil de depăşit, cel mai adesea omul ajungând la un sentiment de resemnare (Nu-i nimic. Asta E!). În ultimii ani evoluţia tehnologică şi-a pus tot mai mult amprenta asupra vieţii omului, tânăra generaţie uitând, parcă, să se bucure de lucrurile simple (Paradoxurile copilăriei trecute), pentru reprezentanţii acesteia totul este „cool” sau „beton” (Generaţia lui „beton”).
Prin volumul Despre lucruri ce rămân autorul nu a pus punct, ci o primă virgulă (să nădăjduim) în activitatea sa publicistică, sperând totodată că au rămas în urma trecerii sale prin lume, prin timp, pe calea mântuirii idei frumoase, pline de adâncime filosofico-teologică în care fiecare dintre cei care citesc cartea să se regăsească măcar în câte un crâmpei de gând. Prin lucrarea de faţă să punem fiecare din noi, cei care citim, un răspuns măcar în parte întrebării retorice de la final Şi totuşi, ce rămâne în urma noastră?
Prof. Ioana Nistor
Vineri, 28 octombrie, Natalia Micalona, și-a lansat, la Biblioteca Județeană, placheta de versuri Suflete pereche. Publicul a fost format din elevi ai Colegiului Tehnic și de Protecție a Mediului, școală pe care tânăra a absolvit-o cu puțin timp în urmă. Bucuria întâlnirii liceenilor cu Natalia a fost cu atât mai plăcută. Placheta de versuri, apărută la editura Concordia, a fost prezentată de eseista și poeta Lucia Cuciureanu și de poetul Nicolae Nicoară Horea.
Au fost prezenți prieteni ai autoarei dar și poeții Constantin Butunoi și Vladimir Belity. Ambii vorbitori au subliniat ideea ca versurile Nataliei sunt :o explozie de sentiment, ”purtătoarea unui castel incendiar”, de strigăte diperate ”respir din amintiri culese în urma ta”, de singurătate,” sunt doar o umbră a zilei” de dăruire sau de iubire împărtășită, ” mă atingi cu privirea, mâinile tale mă cuprind...”. Ele au ajuns deosebit de ușor la mintea și sufletul elevilor, cucerindu-i, prin sinceritatea și pasiunea specifice vârstei.
Cât privește oportunitatea deschiderii spre lumea cuvântului și a trăirilor intense, oferită de noi liceenilor, chiar dacă are loc foarte rar, este cu siguranță benefică și de impact.
Duminică, 2 octombrie, începând cu ora 14:00, CD-ul cu volum Muzica Regelui, realizat în coproducţie cu Radio România, va fi lansat în Atrium Mall Arad (Calea Aurel Vlaicu, Arad), în prezenţa ASR Principesa Margareta şi a ASR Principele Radu ai României.
Libraria Corina Arad, are placerea de a te invita joi 30 iunie 2011, ora 18.00 la o lansare de carte speciala. Doina Uricariu si Marius Ghilezean lanseaza la Arad cele mai recente volume: Scara Leilor – Doina Uricariu si Tigara unui viitor de paie - Marius Ghilezean
Evenimentul este prezentat de scriitorul aradean Gheorghe Schwartz si invitam pe iubitorii de carte la o sesiune de autografe cu autorii, comentarii si descrierea celor doua volume lansate, o premiera pentru orasul nostru.
“Prin Marius Ghilezan, poezia devine pamflet şi predică, pelerinaj al spovedaniei aceluia ce nu se lasă învins de memorie. Versurile caută sfinţi şi martiri văzuţi nu doar ca nişte relicve de închinat. (…)
Într-o vreme când textele se dezic de valori şi de muzica sferelor de iubire şi idealuri, Marius Ghilezan defineşte conferinţa de la Yalta, fără nicio diplomaţie sau eufemism, locul unde mai mari ai lumii au aprins un viitor de paie care fumegă. (…) .
De ce i-ar păsa tânărului de azi de tragedia petrecută la Livadia şi nu ar scrie poeme în stilul Flower Power, experimente textuale şi versuri antilirice despre alcool, sex, dezabuzare şi lipsă de orizont? Pentru că vremurile pot fi oricum, de cenuşă, de ciumă, de coşmar, de cinism, dar ele nu pot fi salvate de marasm şi minciună fără cea mai liberă formă de autoritate, aceea a frumosului şi a binelui sălăşluind în Cuvânt.” -Doina Uricariu
Marius Ghilezan s-a născut în 1964 la Timişoara. A absolvit Facultăţile de jurnalistică şi Psihologie Organizaţională din cadrul Universităţii Bucureşti. Fire rebelă şi greu de stăpânit" - Doina Uricariu
Doina Uricariu explică în noua sa carte destinul României după cel de-al doilea război mondial: contextul internaţional, aranjamentele dintre marile puteri, ocuparea României de către armatele ruseşti, instalarea forţată a comuniştilor la putere şi dezmembrarea democraţiei, abdicarea impusă regelui şi eforturile acestuia în exil pentru restabilirea normalităţii în România. Toate acestea, în stilul deja consacrat în Maxilarul inferior, însoţite însă de un număr copleşitor de documente inedite. Cele două volume au ca sursă principală interviurile luate de autoare Regelui Mihai în urmă cu douăzeci de ani şi cercetările începute în acelaşi timp la arhiva regală de la Versoix.
Himeră și Topaz
o carte adolescentină sau ”strigătul peniței hipersensibile”
Pentru adolescentul Sebastian Clej, până ieri, elev al Colegiului Național ”Vasile Goldiș”, din Arad, momentul absolvirii învățământului preuniversitar s-a încărcat cu emoții în plus.S-a sfârșit o etapă de pregătire școlară, se desparte de vechii colegi, de dascăli, de un anumit mod de viață, vine bacul, examenul de facultate ...
S-a sfârșit o etapă și se face simțit într- o cu totul alta: cea a dorinței de-a fi cunoscut ca trăitor întru ”strigătul peniței hipersensibile”. Un strigăt descoperit, de puțină vreme, înlăuntrul său.
”Strigătul„ lui, materializat pănă acum, sub forma unor încercări literare sporadice, de data aceasta, a prins conturul unei spectaculoase cărți de poeme.
Elegant lucrată, susținută și de imagini grafice, cartea lui Sebastian Clej, Himeră și Topaz, devenit ca autor Sebastian Eclejian, (o găselniță reușită!) atrage atenția, într-un mod plăcut, promițător.
Alăturarea celor două noțiuni diferite, opozabile, dar nu neapărat antitetice te transportă dintr-un spațiu imaterial, fantomatic, al senzației, spațiu ce ți se scurge printre degete, într-unul material, concret, palpabil, chiar dur.
Deși mult prea tânăr, autorul susține, chiar și prin structura cărții sale, că a parcurs deja 3 etape ale vieții - ale trăirii- aș spune eu.Prima este a iluziei (Bâjbâind prin întuneric,), a doua a dragostei (Căutând Topazul) și a treia, (Murind înainte de moarte) cea în care se găsește acum, este etapa în care se simte posesor al Topazului, piatra fiind simbol al apropierii de Absolut, de Divinitate, poate nu prea inspirat numită, dacă ne raportăm la câștigul ei!.
Ca orice tânăr și Sebastian Eclejian dorește 
să atragă, nu privirea!, ci atenția, să iasă în evidență și să se facă prezent.Prin poezie și expresia ei. Această dorință îi determină stilul fluctuant, inconstant, schimbător, neliniștit. Chiar și textura poetică.Pănă și abundența de paranteze îndeosebi, bogăția de semne de punctuație, subtitluri, exprimă freamătul de-a spune convingător, teama de-a nu fi receptat greșit și zăbava de a-și fi calculat cuvântele.
În spiritul Poetului, Sebastian Eclejian se identifică cu Sisif: ”... din cărți/ azvârle / cu puterea minții / bolovani / (care cad) loviți de inspirație pe aurite tăblițe de hârtie/.”, preocupat de trecerea timpului,:” oricum viața ți se duce/, dar...spre ce/ încotro mergi?”, de dimensiunile și rezonanțele cosmice ale existenței: „ținându-mă de Lună și Luceferi„.
Ce-l diferențiază, însă, de alți aspiranți la Cetatea poeziei este lăudabilul apel la cultură, la construcțiile livrești, dorința pentru studiu, străine astăzi tinerilor.
În poemele lui Sebastian își găsesc locul Parmenide, Don Quijote, Adam, dar și maxime și expresii în limba latină. Și după cum reiese din cuvântul său Către cititori sensibilitatea, frământarea spirituală, nelumească, eclez(eclejian!)iastică, aș spune, ca să fiu în (bon)ton cu autorul.
Sebastian își ia rolul în serios, nu cel ”de poet, ci de artist”- susține. Și-l asumă, deși ca deținător al Topazului, știe că după Marea Creație nu poate urma decât imitația ei.
Miercuri, 27 Octombrie, incepand cu ora 17.00 - Consiliul Judetean Arad in sala mare de sedinte - Lansarea publicatiei Educatio Culegere cu intrebari de cultura generala pentru gimnaziu. Va asteptam cu drag, pentru mai multe informatii www.gladvarga.ro
Joi 2 septembrie 2010, ora 19.00 - avem placerea de a te invita la o seara de lectura speciala! Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, in lectura actorului Ovidiu Ghinita! Fa o surpriza copiilor tai, nepotilor sau chiar tie! Hai in lumea copilariei! Libraria Corina, Str. Eminescu 2 - Arad
Joi 19.08.2010 ora 19:00 - Seara de lectura - citeste celebrul actor de la Teatrul de Stat Arad, Ovidiu Ghinita. Cartea lecturata este “Supa lui Kafka. O istorie completa a literaturii in paisprezece retete. “Dacă v-aţi întrebat vreodată cum ar fi să luaţi masa cu Franz Kafka, cu Jane Austen sau cu Raymond Chandler, aceasta este ocazia cea mai bună pentru a căpăta un... răspuns. Ventrilocul literar Mark Crick prezintă paisprezece reţete cu “vocea” unor scriitori celebri, de la Homer la Irvine Welsh. Garantând încântarea iubitorilor de mâncare, dar şi pe cea a iubitorilor de cărţi, aceste pastişe vă vor acapara atenţia şi vă vor asigura distracţia în bucătărie, astfel încât veţi regreta când vă vor sosi oaspeţii.”
Joi, 5 August 2010 ora 19:00 - Seara de lectura - America fara etaje - Ilf si Petrov - citeste actorul Ovidiu Ghinita. Libraria Corina, str. Eminescu Nr. 2. Intrarea libera:
• „Publicitatea a patruns atit de mult in viata americanilor, incit, daca intr-o buna dimineata majoritatea lor ar vedea la trezire ca au disparut reclamele, s-ar pomeni intr-o situatie disperata. N-ar mai sti ce tigari sa fumeze, din ce magazin sa cumpere haine de-a gata, cu ce bautura racoritoare sa-si potoleasca setea, Coca-Cola sau Ginger ale...” • „Daca ar fi lipsita de negri, America ar deveni un pic mai alba, dar de douazeci de ori mai monotona.” • „Soselele sint unul dintre cele mai remarcabile fenomene ale vietii american. America sta tolanita pe o imensa sosea.” • „Hollywoodul nauceste intentionat capetele americanilor, dupa un plan anume, ii indobitoceste cu filmele lui.”
• Cele mai noi titluri traduse in colectia „Biblioteca Polirom”, aici.
Zilele acestea a sosit din tipografie traducerea – in premiera in limba romana – a ultimei carti a scriitorilor rusi Ilf si Petrov: America fara etaje.
Publicat la inceputul anului 1937, in zorii Marii Terori staliniste, volumul (traducere din limba rusa si note de Ana-Maria Brezuleanu, cu fotografii de Ilia Ilf) constituie jurnalul calatoriei intreprinse de cei doi scriitori in Statele Unite ale Americii in intervalul noiembrie 1935-ianuarie 1936. O carte care demonstreaza din plin nu numai umorul lor devenit deja celebru, ci si un spirit de observatie iesit din comun, sustinut de o curiozitate nepotolita. In timpul drumului cu masina de-a curmezisul Statelor Unite, de la Atlantic la Pacific si inapoi, Ilf si Petrov, secondati de neobositul si memorabilul Mr. Adams, viziteaza locuri arhicunoscute si orasele uitate de lume, celebritati si proletari, excentrici si insi banali. Observatiile lor, care surprind trasaturile definitorii ale culturii si civilizatiei americane, ramin si astazi la fel de actuale. Pentru cititorul care nu se lasa inselat de stratul de var al ideologiei oficiale, indispensabila in momentul si contextul aparitiei cartii, America fara etaje este o fresca bogata in detalii a doua lumi – a doua universuri – ale caror asemanari si deosebiri, prezentate intr-un joc ingenios de umbre si lumini, contureaza fizionomia intregului secol al XX-lea.
Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg) s-a nascut in 1897 la Odessa. A absolvit un institut tehnologic in 1913, dupa care a lucrat intr-un birou de arhitectura, intr-o uzina aeronautica si intr-o fabrica de munitii. In 1923 s-a mutat la Moscova, unde a obtinut un post de bibliotecar si a colaborat la diverse ziare si reviste umoristice. A incetat din viata in aprilie 1937, in urma unei tuberculoze contractate, se pare, in timpul calatoriei in Statele Unite ale Americii, calatorie ce constituie subiectul cartii America fara etaje.
Evgheni Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) s-a nascut la Odessa in 1903. A facut studii clasice, iar in 1920, dupa absolvirea liceului, si-a inceput cariera de jurnalist. Pentru o scurta perioada, inainte de a se stabili la Moscova in 1923, a lucrat la Biroul de investigatii criminale al politiei din Odessa. A inceput sa scrie povestiri la indemnul fratelui sau mai mare, romancierul Valentin Kataev. Dupa moartea lui Ilf, Petrov a incetat sa mai scrie proza, limitindu-se la scenarii de fim si articole. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost reporter de front; a murit intr-un accident de avion in iulie 1942, pe drumul de intoarcere din Sevastopolul aflat sub asediu. Colaborarea lui Ilf cu Petrov a inceput in 1925, cind amindoi corespondau la ziarul Gudok (Sirena), o publicatie a feroviarilor la care a colaborat si Mihail Bulgakov. Prima lor carte, Douasprezece scaune (1928), publicata intr-o perioada de relativa liberalizare politica si economica, a avut un succes extraordinar, dar trei ani mai tirziu aparitia continuarii sale, Vitelul de aur, a fost posibila doar in urma interventiei personale a lui Maksim Gorki.
– fragmente din carte –
Negrii au o imaginatie bogata. Le place, de pilda, sa poarte nume de celebritati si uneori se intimpla ca un oarecare Jim Smith – portar, liftier sau argat – sa-si rosteasca numele in intregime: Jim George Washington Abraham Lincoln Grant Nabucodonosor Smith.
— Fireste, asta e un idiot sadea! ar spune un gentleman din Sud, in a carui fantezie sta neclintita, zi si noapte, o singura imagine splendida: milionul de dolari.
In toate filmele si vodevilurile negrii apar ca personaje comice ce personifica slugi prostute, dar blajine.
Negrilor le place natura. Sint contemplativi, ca toate firile artistice. Gentlemanul din Sud are si pentru asta o explicatie proprie. Cica negrii ar fi lenesi si incapabili sa munceasca sistematic. Si iti spune neaparat istoria cu negrul care a doua zi dupa ce a cistigat cinstit cinci dolari nu mai merge la lucru, o ia de brat pe a lui girl de culoare si o duce la plimbare in padure sau pe malul riului. Apoi incheie cu o cugetare profunda ce constituie intr-o oarecare masura temeiul teoretic al exploatarii negrilor:
— Oricit l-ai plati, tot ca un porc va trai. De aceea trebuie sa-l platesti cit mai putin cu putinta.
In fine, negrii sint expansivi. Vai! In acest punct gentlemanul din Sud devine nelinistit. El scoate un revolver, o fringhie si o bucatica de sapun, ba chiar aprinde un foc. Devine brusc incredibil de virtuos si suspicios. Cica negrii ar fi niste criminali obsedati de sex. Pur si simplu ar trebui spinzurati.
Negrii sint plini de curiozitate. La acest punct, gentlemanul din Sud are o mie de explicatii. Este evident ca negrii sint impertinenti si nerusinati. Se baga unde nu le fierbe oala. Isi vira peste tot nasul lor negru.
Totusi gentlemanul din Sud considera ca e iubit de negri. In filmele despre viata mosierilor figureaza neaparat un negru batrin si carunt care-si adora stapinul si e gata sa-si dea viata pentru el.
Ah, ce bine ar fi daca gentlemanul din Sud, spectatorul senin sau adeptii „legii lui Lynch” ar intelege brusc ca pentru a fi umani suta la suta ar trebui sa aiba tocmai aceste trasaturi dispretuite ale negrilor! Ce-ar avea de replicat la asta?
Negrii aproape ca sint privati de posibilitatea de a se dezvolta si progresa. In orase au acces doar la meseriile de portar sau liftier, iar in tinutul lor, in statele din Sud, ei sint slugi fara nici un fel de drepturi, sint redusi la conditia de animale domestice, intr-un cuvint, sint robi.
Si totusi, daca ar fi lipsita de negri, America ar deveni un pic mai alba, dar de douazeci de ori mai monotona.
Sclavii de la Hollywood:
Stateam cu un cineast american intr-o cafenea micuta din Hollywood, aranjata, ca multe altele, intr-un stil à la Bagdad.
Era o seara torida de decembrie si usile de la intrare fusesera larg deschise. Un vint uscat facea sa fosneasca frunzele palmierilor de pe strada.
— Vreti sa stiti, spuse cineastul, de ce fabricam zi si noapte filme a caror ineptie revoltatoare timpeste treptat spectatorul, desi beneficiem de o tehnica uimitoare, avem actori minunati, iar unii dintre regizorii nostri sint cei mai buni din lume? Vreti sa stiti de ce? Cu permisiunea dumneavoastra, am sa va povestesc.
Regizorul comanda un pahar de sherry.
— Amintiti-va cine era personajul negativ in vechea drama cinematografica americana. Aproape intotdeauna acesta era bancher. Un bancher ticalos. Uitati-va insa la miile de filme turnate la Hollywood in ultimii ani si o sa remarcati ca bancherul, ca personaj negativ, a disparut. Ba chiar s-a transformat intr-unul pozitiv. Acum este un afacerist simpatic si cumsecade care da o mina ajutor saracilor si indragostitilor. Explicatia e simpla: bancherii si marii capitalisti au devenit patronii Hollywoodului. Cum ar putea accepta sa apara in filme ca niste nemernici? O sa va spun mai mult. Cinematografia americana este poate singura industrie in care capitalistii au intrat nu doar de dragul cistigului. Nu intimplator facem filme idioate. Ni se ordona sa le facem astfel. Hollywoodul nauceste intentionat capetele americanilor, dupa un plan anume, ii indobitoceste cu filmele lui. In productiile de aici n-o sa fie atinsa nici o problema serioasa de viata. Va garantez. Patronii nostri n-ar permite. Cu trecerea anilor, strategia aceasta a dat roade inspaimintatoare. Spectatorul american de rind a fost complet dezobisnuit sa gindeasca. A ajuns la un nivel incredibil de scazut. Ii este foarte greu sa vada ceva mai consistent, altceva decit filme cu step sau pseudoistorice. Nici nu se deranjeaza sa urmareasca un film inteligent, ci-si va lua fetita de mina si se va duce la cinematograful de-alaturi. Iata de ce productiile europene, care au ceva mai multa substanta decit ale noastre, au la noi incasari jalnice. Va spun niste grozavii, dar asa stau lucrurile. E nevoie de multi ani de truda ca sa-i redai americanului simtul estetic. Si cine o va face? Stapinii Hollywoodului?
Despre sosele
Soselele sint unul dintre cele mai remarcabile fenomene ale vietii americane. Un fenomen al vietii, nu doar al tehnicii. Statele Unite au sute de mii de asa-numite highways, drumuri de inalta clasa, pe care circula curse regulate de autobuz. Gonesc cu o viteza de 60 de mile pe ora, dupa un orar prestabilit, iar calatoria cu ele este de doua ori mai ieftina decit pe calea ferata.
La orice ora din zi sau din noapte, in orice anotimp, pe vremea cea mai urita, autobuzele pentru pasageri strabat in viteza toata America. Cind vezi o masina greoaie si amenintatoare gonind noaptea prin pustiu, iti amintesti fara sa vrei de diligentele de posta ale lui Bret Harte, conduse de vizitii disperati.
Autobuzul merge in viteza pe soseaua pietruita. El rastoarna pietrele mai mari, iar pe cele marunte le trage dupa sine. Nu-si permite sa intirzie. Unde ne aflam? In statul New Mexico. Mai repede, tot mai repede! Tinarul sofer accelereaza. Carlsbad, Lordsburg, Las Cruces! Picotind in scaunele lor, pasagerii parca deslusesc mareata melodie a continentului american in zgomotul si vuietul vintului ce se aude inauntrul autobuzului.
America sta tolanita pe o imensa sosea.
Despre drogherii
Ne-am oprit intr-un orasel si am luat prinzul intr-o „drogherie”.
Aici trebuie sa va explicam ce este un orasel american si ce fel de drogherie e aceea in care poti lua masa. Aceasta istorie s-ar putea numi Spiterul cu picioarele pe pamint sau Taina drogheriei americane.
Cind marii afaceristi americani, in goana dupa profit, si-au indreptat atentia spre afacerea cu farmacii, inainte de orice au cautat sa afle ce fac farmacistii in spatele paravanelor.
Ce piseaza ei acolo in mojarurile lor groase de faianta, incruntindu-si plini de importanta sprincenele? Medicamente? Bine, dar cite medicamente de astea sint pe lume? Cincizeci, o suta, in fine, chiar o suta douazeci! O suta douazeci de medicamente care scad temperatura, stimuleaza organismul ori potolesc durerea. Atunci de ce sa fie preparate cu mijloace rudimentare in farmacii? Ele ar trebui produse pe scara larga in fabrici.
Bolnavului nu i-a fost mai usor cind medicamentele au inceput sa fie preparate in fabrici: ele nu s-au ieftinit. Farmacistii insa si-au pierdut sursa de venit care a fost inhatata de fabricanti.
Ca sa-si sporeasca cistigurile, farmacistii trasi pe sfoara au inceput sa vinda inghetata, bauturi racoritoare, obiecte marunte de galanterie, jucarioare, tigari, vase de bucatarie, intr-un cuvint, au luat-o razna.
Asa ca drogheria americana este acum un bar mare cu tejghea inalta si taburete de pian, care se invirtesc in fata ei. In spatele tejghelei se agita flacai roscati cu berete militare albe puse pe-o ureche si fete cochete, cu parul facut permanent pentru citiva ani de-acum incolo, care seamana cu cite o stea de cinema la ordinea zilei, abia intrata in moda. Cu Kay Francis uneori, alteori cu Greta Garbo, inainte aduceau cu Gloria Swanson. Fetele prepara frisca, dau drumul la jeturi zgomotoase de apa minerala din robinete nichelate, frig gaini si arunca cu clinchet in pahare cuburi de gheata.
Desi farmacia s-a transformat de foarte multa vreme intr-un local cu gustari, proprietarul este obligat totusi sa ramina farmacist, sa aiba cit de cit un bagaj stiintific, neaparat necesar pentru servirea cafelei, a inghetatei, a pestelui prajit si a altor marfuri farmaceutice.
In cel mai indepartat colt al stabilimentului plin de viata se afla un dulapior cu geamuri, plin cu borcanase, cutiute si sticlute. Trebuie sa zabovesti o jumatate de ora in drogherie ca sa observi intr-un final dulapiorul asta. Acolo sint pastrate medicamentele.
Despre reclame:
In casuta electrica a lui Mr. Ripley inteleseseram ce inseamna publicity. O s-o numim „reclama”. Ea nu ne parasea nici o clipa. Ne urmarea pas cu pas.
La un moment dat, timp de cinci minute n-am zarit nici o reclama pe marginea drumului. Eram atit de uluiti, incit unul dintre noi a exclamat:
— Au disparut reclamele! Ia uitati-va: cit vezi cu ochii – cimpuri, copaci si nici o reclama!
Dar a fost aspru pedepsit pentru neincrederea lui in American publicity si forta ei atotstapinitoare. Nici nu pronuntase bine ultimul cuvint, ca la cotitura zburau deja in intimpinarea noastra puzderii de reclame mari si mici.
Nu! America nu poate fi luata prin surprindere!
Publicitatea a patruns atit de mult in viata americanilor, incit, daca intr-o buna dimineata majoritatea lor ar vedea la trezire ca au disparut reclamele, s-ar pomeni intr-o situatie disperata. N-ar mai sti
ce tigari sa fumeze,
din ce magazin sa cumpere haine de-a gata,
cu ce bautura racoritoare sa-si potoleasca setea, Coca-Cola sau Ginger ale,
ce whisky sa bea: White Horse sau Johnnie Walker,
ce benzina sa cumpere: Shell sau Standard Oil,
in ce Dumnezeu sa creada: in cel baptist sau in cel prezbiterian.
Le-ar fi pur si simplu imposibil sa se hotarasca daca merita sa mestece guma sau nu.
Ce film e remarcabil si care e de-a dreptul genial?
Ar fi bine sa se inroleze voluntar in marina?
Clima din California e folositoare sau daunatoare?
Si, in genere, fara reclame s-ar putea intimpla naiba mai stie ce! Viata s-ar complica din cale-afara. La fiecare pas ar trebui sa-si puna mintea la contributie.
Nu, cu reclame este mult mai usor. Americanul nu trebuie sa se gindeasca la nimic. In locul lui gindesc marile companii de publicitate.
Nu mai e nevoie sa-ti bati capul alegind bautura racoritoare:
Drink Coca-Cola! Bea Coca-Cola!
Coca-Cola racoreste gitlejul uscat!
Coca-Cola stimuleaza sistemul nervos! Coca-Cola e de folos organismului si patriei!
Si, in general, celui care va bea Coca-Cola o sa-i mearga mai bine!
Despre Ford
Ford era un batrin slab, destul de banal, un pic adus de spate, cu o fata ridata, inteligenta, cu parul carunt. Purta un costum nou, gri, pantofi negri si o cravata rosie. Ford arata mai tinar decit cei saptezeci si trei de ani ai sai si numai miinile batrine, cafenii si noduroase ii tradau virsta. Se spunea ca uneori dansa la serate.
De la bun inceput am adus vorba de uzinele-pitic.
— Da, spuse Mr. Ford, vad posibilitatea crearii de mici uzine, chiar si de mici otelarii. Insa deocamdata nu renunt la uzinele mari.
Ne povesti ca in viitor vede tara acoperita de uzine mici, cu muncitori eliberati de jugul comerciantilor si al finantistilor.
— Fermierul, continua Ford, face piine, noi facem automobile, dar intre noi sta Wall Street-ul, stau bancile care vor sa-si ia cota-parte din munca noastra fara sa faca nimic.
La aceste cuvinte flutura din miini de parca ar fi gonit un tintar si zise:
— Ei se pricep doar la un singur lucru: sa umble cu smecherii, sa jongleze cu bani.
Ford detesta Wall Street-ul. Intelege prea bine ca e suficient sa-i dea lui Morgan o singura actiune ca pe urma acesta sa puna mina pe toate celelalte. Intreprinderea Ford este singura din State care nu depinde de banci.
In timpul conversatiei Ford si-a agitat picioarele tot timpul. Ba si le proptea in birou, ba isi aseza un picior peste celalalt, sprijinindu-l cu mina, ba si le punea pe amindoua pe parchet si incepea sa se legene. Avea ochii apropiati si sfredelitori, ca ai unui taran. In genere, semana cu un taran rus, ager la minte, inventiv si inzestrat de la natura, care isi rasese brusc barba si imbracase un costum englezesc.
Ford vine la lucru odata cu ceilalti si-si petrece in uzina toata ziua. Pina acum nici o schita de proiect n-a scapat de semnatura lui. Am mai spus ca n-are un cabinet personal. Vorbele lui Cameron despre el fusesera:
— Mr. Ford circula.
Oare de cita forta si vointa e nevoie ca sa „circuli“ atit de usor la saptezeci si trei de ani?
Metoda de lucru a lui Ford a depasit de mult granitele simplei productii de automobile si alte obiecte. Sistemul acesta a influentat in cel mai inalt grad viata lumii. Insa omul care a conceput sistemul n-a crescut odata cu el. A ramas ceea ce a fost: un mecanic. E adevarat, un mecanic genial, dar nu mai mult. Si in timp ce activitatea lui si a altor industriasi a transformat America intr-o tara in care nimeni nu stie ce se va intimpla a doua zi, Ford le spune cu incapatinare celor din jur:
— Problema asta nu ma priveste. Eu am obiectivul meu. Fac automobile.
La despartire, Henry Ford, care se intereseaza de Uniunea Sovietica si nutreste o oarecare simpatie pentru ea, ne intreba:
— Care e acum situatia financiara a tarii dumneavoastra?
Noi tocmai citiseram in ajun, in Pravda, celebrul articol al lui Grinko si de aceea i-am putut oferi cele mai proaspete informatii:
— Foarte bine, spuse minunatul mecanic, zimbind deodata cu zimbetul unui bunicut cu fata plina de zbircituri, sa nu va bagati niciodata in datorii si sa va ajutati unii pe altii.
SEARA DE LECTURA
O premiera in lumea editoriala autohtona: pentru prima data, o persoana isi cere dreptul la existenta intr-o carte, iar un scriitor profesionist o transforma in personaj de roman. Seara de lectura, o poveste aradeana, un pariu cu destinul, pe viata si pe moarte. Ana Maria si ingerii - Radu Albulescu. Citeste actorul Ovidiu Ghinita. Joi, 8 Iulie 2010, ora 19.00 LIBRARIA CORINA, str. M. Eminescu, Nr.2 (INTRAREA LIBERA)
|
BNR Exchange Rates
Currency RON  2012-05-17 |
||
 |
AUD | 3.4700 |
 |
CAD | 3.4515 |
 |
CHF | 3.6998 |
 |
EUR | 4.4435 |
 |
GBP | 5.5488 |
| 100 HUF | 1.4982 | |
 |
USD | 3.4950 |
