
Comunicat 8 Martie 2011: Consiliul Local Civic Arad şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad au semnat astăzi, 8 martie 2011, un parteneriat de colaborare în scopul implicării cât mai multor unităţi şcolare şi preşcolare din municipiu şi judeţ la activităţile complexe care se vor desfăşura cu ocazia evenimentului “Săptămâna Pământului în Arad”. Unităţile interesate sunt rugate să ne trimită proiectele prin care doresc să se implice până cel târziu vineri, 11 martie. Ne bucurăm că alături de Primăria Municipiului Arad, Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad şi Agenţia de Protecţie a Mediului Arad, o altă instituţie importantă ni se alătură ca partener principal în organizarea acestui eveniment major.
“Săptămâna Pământului în Arad” va cuprinde o serie de acţiuni, printre care amintim: colectarea de deşeuri de hârtie şi plastic (pet-uri), expoziţii tematice realizate de copii, ecologizarea de către voluntari a unor porţiuni ale malului Mureşului, împădurirea unor supraţete din Parcul Natural Lunca Mureşului, expoziţii multimedia, concursuri de orientare turistică, vizionări de filme documentare, prezentare de modă ECO, dezbateri publice pe probleme de mediu, concerte, precum şi alte evenimente pentru promovarea importanţei mişcării şi a sportului într-un mediu sănătos.










































