
Lecturi Urbane, editia a III-a
LECTURILE URBANE REVIN ÎN ARAD
Ne vedem la Cafe Boeme, sâmbătă 30 octombrie 2010
Arădenii aflaţi la Cafe Boeme, sâmbătă 30.10.2010, vor avea parte de o întâlnire inedită cu iubitorii de carte, timp de câteva ore, începând cu ora 15.00. Ajuns deja la ediţia a doua, proiectul Lecturi Urbane Arad invită pe toţi iubitorii de lectură să schimbe o impresie, să citească şi să doneze o carte.
Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii. Campania este iniţiată de voluntarii Civika.ro şi face parte dintr-o demers de îmblânzire a spaţiilor publice prin crearea de poveşti.
Civika.ro este o platformă de iniţiativă socială independentă care reuneşte persoanele dispuse să doneze câteva ore pe lună proiectelor care urmăresc o schimbare în plan social. Activiştii Civika.ro iniţiază şi derulează proiecte în domenii ca Dezvoltare Urbană, Dezvoltare Rurală, Educaţie, Cultură şi Artă, Comunitate, Ecologie aplicată sau Sănătate.
Lecturi Urbane se adresează tuturor pasionaţilor de lectură, persoanelor cu iniţiativă, caracterizate de apetenţa pentru cultură şi nou, dispuse să dedice o parte din timpul lor liber pentru derularea acţiunilor, menite să îmbunătăţească societatea în care trăiesc.
La fel ca şi prima ediţie, campania „Lecturi urbane Arad ediţia a doua” este organizată de trei tineri, Cristina Dima, Adrian Rotar şi Daniel Mitre, în parteneriat cu Librăria Cărtureşti Arad şi cu susţinerea Librăriei Corina, Club Flex Arad şi prinarad.info. Partenerul media este Baricada TV.
Vă aşteptăm LUNI 25 Octombrie 2010, ora 17.00 la conferinţa de presă organizata la Cafe Boeme, Str. Episcopiei, Nr. 19-21, Arad.




































