Ce reprezintă Natura 2000? Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar, constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice. Realizarea reţelei Natura 2000 se bazează pe două directive ale Uniunii Europene, Directiva Habitate şi Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectare şi desemnare a siturilor şi protecţia acestora, iar statele membre au dreptul de a reglementa modalităţile de realizare practică şi de implementare a prevederilor din Directive. Pe teritoriul UE au fost identificate nouă regiuni biogeografice, România deţinând cea mai mare diversitate biogeografică, cu cinci astfel de regiuni: continentală (cea mai comună), alpină (în ţările cu zone montane), panonică, pontică (şi în Bulgaria) şi stepică. Afla mai multe aici
Sfaturi ECO:
redu, reinventeaza, refoloseste, doneaza sau vinde ce nu mai ai nevoie, recicleaza... daca nu noi, atunci cine?
stinge orice corp de iluminat sau aparat electric atunci cand nu ai nevoie de el. Vezi aici lista cu locatiile unde poti recicla astfel de deseuri
becurile cu fluorescenta (economice) consuma cu 75-90% mai putin current electric decat cele clasice
pe timp de vara, nu lasa aerul conditionat sa mearga (mai ales) atunci cand pleci de acasa
tot pe timp de vara, pentru a economisii energie si bani, ia in considerare plantarea unor pomisori care sa umbreasca cea mai expusa la soare fatada a casei tale; foloseste draperi care sa nu permita trecerea razelor
cand mergi la cumparaturi, ia cu tine cateva plase sau o sacosa (o punga intr-un supermarket costa intre 0.5 si 1 RON)
![]()
cumpara produse romanesti. Evita produsele supraambalate, exista cazuri cand peste 10% din costul produsului este reprezentat doar de ambalaj (ex: o caserola goala din plastic pentru 10 oua costa cel putin 40 de bani, exact cat un ou)
renunta treptat la preparatele din carne. Vegetarienii traiesc mai mult si sunt mai fericiti
vino la cursuri pe jos, cu bicicleta sau folosind transportul public, iar daca optezi pentru masina, ia mai multi colegi cu tine
daca folosesti masina, asigurate ca ai mereu cauciucurile umflate corespunzator. Acest lucru iti poate duce o economie de combustibil de pana la 5%
atunci cand ai posibilitatea, parcheaza intr-un loc umbrit. Clima poate creste consumul masinii tale cu pana la 10%
condu econom si tine consumul sub control, nu accelera puternic cand pleci de pe loc
![]()
in frana de motor masina nu consuma carburant
pastreaza orasul curat, nu arunca gunoaiele pe geamul masinii tale, nici macar mucuri de tigara, iar daca vezi pe cineva facand-o, campusarad.ro te indeamna sa-i faci observatie !
nu recomand consumul de cafea, insa daca o faci, preparati bautura acasa si foloseste un termos. Acele pahare de unica folosinta in care primesti cafeaua de la automat inca nu sunt biodegradabile. Sau poate ma contrazice cineva.
incearca sa cumperi bunuri de folosinta cat mai indelungata si nu cele de unica folosinta (servetele, pahare sau tacamuri din plastic, aparate de ras, etc)
daca totusi optezi pentru apa imbuteliata, sustine economia romaneasca si alege o marca autohtona
preparati un ceai verde in fiecare dimineata si ia-l cu tine la scoala sau servici. Ceaiul verde reduce riscul de cancer si, printre altele, previne ridurile
foloseste bateriile reincarcabile si nu cele care se arunca la descarcare. Vezi lista locatiilor din Arad unde poti recicla baterii. O baterie aruncata in mediul inconjurator poate contamina un metru patrat de teren si 10 litri de apa
reincarca tusul la imprimanta, in loc sa cumperi unul nou
printeaza sau trage la xerox cat mai putin, sau fa-o pe ambele fete ale paginii.
foloseste masina de spalat la o temperatura mica (40 de grade in loc de 60 inseamna reducerea cu 30% a consumului electric) si doar atunci cand ai o “incarcatura” plina. Usuca hainele pe cale naturala, insa fara a avea un impact asupra peisagisticii
intra aici pentru o lista cu locatii unde poti recicla diverse materiale in Arad. Spor la treaba
economiseste apa: nu lenevi la dus, fiecare minut petrecut inseamna 25 de litri de apa. De asemenea, nu lasa apa sa curga in continuu cand te speli pe dinti sau cand speli vasele, uda gradina sau gazonul dimineata sau seara, pentru a evita evaporarea unei bune cantitati de apa in atmosfera. Inlocuieste orice robinet sau instalatie care risipeste apa. O caramida sau o sticla plina cu apa pusa in rezervorul toaletei poate economisi 15-20% din cantitatea folosita cand tragem apa
computerul sau orice alt aparat electric lasat in stand-by foloseste 40 - 70 % din energia pa care ar consuma-o daca ar fi aprins. Stinge-l!
scoate aparatele din priza atunci cand nu le folosesti (macar pentru o perioada mai indelungata)
incearca sa cumperi mai multe legume si fructe din piata, direct de la producatori locali, evita importatorii intreband de unde vin produsele respective. Ar fi culmea sa cumparam cartofi adusi din ...Israel (am intalnit), doar pentru ca sunt mai rotunzi !
inverzeste orice coltisor al apartamentului sau casei tale, curtea, gradina sau vorbeste cu administratorul pentru spatiul din fata blocului, lupta pentru fiecare metru patrat de spatiu verde, ai dreptul la aer curat
asigura-te ca atunci cand iesi la un gratar, sa iei cu tine pungi pentru gunoi, sigur va rezulta mult. Nu lasa focul nesupravegheat si nu arunca mucuri de tigara in padure. Nu folosi tacamuri sau farfurii de unica folosinta, foloseste-le pe cele de acasa
cel mai rau lucru pe care-l putem face cu deseurile de orice fel este de a le arde, pentru ca toate chimicalele folosite la confectionarea acelui produs sunt eliberate in atmosfera, iar primii care au de suferit sunt cei din imediata apropiere a focului
![]()
renunta la brichete si foloseste chibrituri
![]()
citeste ziarele online, e gratis
nu arunca lucruri de care nu mai ai nevoie, doneaza sau adauga un anunt de vanzare
asigura-te ca cosmeticele folosite nu au fost testate pe animale
ia in considerare panouri fotovoltaice sau panouri solare pentru aport apa calda
trimite mai departe acest link si indeamna-ti familia si prietenii sa faca la fel ! Toate aceste lucruri nu costa nimic
PUNCTAJ MAXIM: 74 ![]()
Trimite-ne un e-mail la contact @ campusarad.ro si spune-ne ce faci tu personal sau impreuna cu familia ori prietenii pentru a proteja mediul inconjurator iar noi iti publicam povestea la rubrica SE POATE !!!
Spune-ne ce faci pentru ca firma / micul tau business sau compania pe care o ai sau pentru care lucrezi sa aiba un impact cat mai mic asupra mediului inconjurator ! Ofera-ne inspiratie si trimite-ne un e-mail daca folosesti resursele cu grija si nu faci risipa, daca tocmai ai trecut la corpuri de iluminat sau aparatura electrica eficienta energetic, daca reciclezi sau produci din materiale reciclate, iar noi iti vom promova firma gratuit la rubrica FIRME ECO.














































